Reprezentativ

3 moduri simple de a construi povești

Cuburile cu povești, cartonașele dixit și desenele sunt câteva modalități simple si distractive de a ne provoca imaginația. Simplificând, orice poveste se construiește cu patru elemente: context, personaj principal, problemă și soluție. Pentru fiecare dintre aceste elemente, vom adresa câteva întrebări:

1. Unde se desfășoară acțiunea?

2. Cine este personajul principal? sau Cum îl cheamă?/ Cum este el?

3. Ce problemă are personajul principal? sau Cu ce se confruntă?/ Ce nu îi place?/ Ce nu îi merge bine?

4. Cum se rezolvă problema? sau Cum se termină povestea?/ Cine sau ce îl ajută?

Întrebările se adresează pe rând, adică mai întâi stabilim unde se desfășoară acțiunea, iar apoi trecem la personaj. Dacă lucrăm cu copii, iar la una din întrebări aceștia nu știu ce să răspundă, le dăm sugestii, însă nu răspundem în locul lor (e un animal? / un personaj din desene? / baiat/ fetiță, etc).

Metodele pe care le putem folosi pentru a construi povești sunt variate. Preferatele mele sunt:

Desenul

draw-sequence-story-writing-storiesAceastă metodă se poate aplica la copii foarte mici, de la 3 ani în sus, cu condiția de a nu pune accent pe calitatea desenului, ci pe ceea ce desenul reprezintă. Îndoim o foaie de hartie în 4, despăturim hârtia astfel încât să vedem delimitarea celor patru cadrane și în fiecare dintre ele vom face un desen. În primul cadran va fi locul în care se desfășoară povestea, în al doilea personajul principal, in al treilea problema cu care se confruntă iar in al patrulea sfârșitul poveștii.

Cuburile cu povești

stoty-dice-printable-patternStory cubs sunt un set de câteva cuburi care au pe fiecare latură o imagine (ca niște zaruri, dar cu imagini). Copiii le adora fiindcă aduc elementul de surpriză în poveste. Cum se folosesc: adresăm prima întrebare din lista de mai sus, iar copilul va da cu zarul. În funcție de imaginea care iasă el va inventa contextul in care se desfășoară acțiunea, apoi va da din nou cu zarul pentru a găsi personajul și tot așa până când ajunge la final.

Cuburile se pot cumpăra din magazinele cu jucării sau se pot face foarte simplu și acasă din cuburi din lemn (de la magazinele de crafturi) sau din șablon de hârtie pe care desenăm sau lipim imagini. Găsiți un șablon ce se poate printa aici.

dixit-cards

Cartonașele dixit

Dixit este un joc de societate folosit pentru a dezvolta creativitatea, însă cartonșele jocului se pot folosi în multe feluri pentru că sunt foarte frumoase și pline de simboluri. Eu procedez în felul următor: pun toate cartonașele pe jos și las copilul să aleagă 4 dintre ele. Vom selecta apoi unul din ele pentru a începe povestea, conform întrebărilor de mai sus, iar pe restul le adăugăm pe măsură ce etapele poveștii se termină.

Anunțuri

Florile zâmbitoare – poveste cu masaj

 

Soarele rotund, rotund răsare pe cer

(mișcări circulare mari, cu palma)

Și florile răsar: una, două, trei

(plasează ambele mâini de ambele părți la baza coloanei vertebrale și trage ușor înspre umeri)

Dar una dintre flori e foarte obosită

(cerc mic pe mijlocul spatelui cu degetele)

Așa că soarele aduce raze de lumină și speranță

(mișcări circulare mari, cu palma)

Vântul cântă cântece despre curaj

(cu mișcări din stânga spre dreapta „măturăm” spatele)

Ploaia stropește și-i dăruiește micuței flori putere

(trecem degetele pe tot spatele ca și când am cânta la pian)

În fiecare noapte luna o veghează

(semnul lunii noi: semicerc pe mijlocul spatelui)

Și stelele strălucesc în întuneric

(frământare a spatelui și umerilor)

Așa încât mica floare să doarmă liniștită.

(mâinile pe cap)

Încet-încet micuța floare se face mai înaltă și mai puternică

(plasează ambele mâini de ambele părți la baza coloanei vertebrale și trage ușor înspre umeri – cu mai multă presiune decât la început)

Și crește, și crește într-un câmp de flori colorate

(multe cercuri mici cu degetele, pe întreg spatele)

Și dacă te oprești și privești cu atenție,

(oprești mâinile pe umeri)

Poți să vezi că toate florile zâmbesc. Zâmbește, zâmbește. Fi fericit(ă) azi!

(forma zâmbetului, de la un umăr la celălalt)

 

 

Povești clasice sau terapeutice?

Principala diferență dintre cele două este că poveștile terapeutice se axează pe sentimente, in timp ce poveștile clasice au de obicei o morală, ne învață ce e bine și ce e rău. Practic, alegerea depinde în mare parte de scopul pe care îl aveți. Unele sunt făcute pentru a educa, a transmite informații si cunoștințe, altele sunt pentru a amuza publicul, iar cele terapeutice au scopul de a ajuta receptorul să facă față unei situații sau de a-și schimba o strategie care a devenit maladaptativă.

Unele povești clasice pot avea și rol terapeutic daca ating teme care îl preocupă pe copil sau care îi creează dificultăți. Cele mai întâlnite subiecte sunt sentimentul de a nu fi iubit, sentimentul de singurătate, nevoia de control, furia, teama, rușinea, sentimentul de a fi captiv, etc În Hansel și Gretel se ating multe dintre aceste subiecte, însă la polul opus, fabulele sunt exemplul clasic de conținut moralizator.

Prin metaforele pe care le oferă, prin faptul că personajele sunt cele care se confruntă cu diverse situații, nu noi, se oferă un cadru de siguranță. În acest fel, ne putem lua distanță și putem face față unor sentimente mult prea intense pentru a fi procesate în sfera gândirii. Ele sunt benefice mai ales copiilor întrucât aceștia nu au un limbaj prin care să exprime ceea ce simt. Cei mici nu știu pune în cuvinte nici durerile fizice, deci cu atât mai mult au nevoie de acest limbaj al poveștilor pentru a „digera” emoțiile.

Ambele tipuri de povești arată călătoria si transformările succesive pe care eroul le face în drumul spre soluționarea problemei. Acest lucru este foarte important fiindcă dacă soluția vine prea repede, se pierde din credibilitate. Adesea cele terapeutice prezintă situații care sunt considerate insurmontabile de către clienți, așa că schimbarea pe care personajul o face trebuie să fie progresivă. Chiar daca ea nu este transferată și în viața reală, sau nu este transferată imediat, povestea aduce speranță. Ea arată că există și alți oameni care au întâmpinat aceleași dificultăți și că există soluții chiar și în situații limită.